sâmbătă, 1 octombrie 2011

MULTUMESC!

   

    „ Mulțumesc pentru masă, mulțumesc pentru binecuvântăriile dăruite prin rodul pământului, mulțumesc pentru că m-ai iertat, mulțumesc pentru urare, mulțumesc pentru darul tău, mulțumesc pentru primirea ta, mulțumesc pentru soare, pentru lumină si întuneric, pentru căldură si frig. Mulțmesc pentru incurajare, pentru dragoste, pentru credinciosie, mulțumesc pentru purtare de grijă, pentru protecție, mulțumesc pentru răbdare, pentru viața, mulțumesc pentru locuintă. Mulțumesc pentru suflete de copii ce mă inconjoara, mulțumesc pentru prieteni adevărați, pentru familie si unitate. Mulțumesc pentru înviorare si zâmbete, pace si liniște, mulțumesc pentru învățătură și mustrare, mulțumesc pentru o nouă zi, pentru un nou început, pentru șansa de a trăi, a visa, a  îndeplini.”



    Mergi spre școală, servici sau pur si simplu o scurtă plimbare. Trec zeci poate chiar sute de oameni pe lângă același copilaș, singur, părăsit, cu stomacul înfometat, însetat și cu răni pe corp. Pentru el, ești tu la rând, se îndreaptă spre tine și iți cere un bănuț sau măcar ceva pentru ai ține de foame. Te uiții in ochii lui și vezi inocență, decizi să mergi cu el și să îi cumperi ceva micuțului pentru a mai depăsi o zi. Cu umilință si recunoștiintă te apucă de haină și iți spune “Mulțumesc”. Ești copleșit, te simți împlinit si bucuros, ai reușit să îl faci să zâmbească, ai reusit să îi mai dai o șansă pentru ziua de mâine. Ce poate fi pentru tine mai încurajator decât privirea lui mulțumitoare? Nimic.
     Acum, tu? El sa bucurat de bucata de pâine dăruită, poate singura masă din acea zi. Din nou spun, TU?  Tu te poți numi mulțumitor? Crești in fiecare zi mulțumind?
       Iubesc mulțumirea, iubesc sinceritatea cuvântului si inima pură din care acesta vine. Aleg să mulțumesc pentru ce mi se dăruiește, aleg să mulțumesc pentru viată, pentru acest dar minunat, pentru bucuria mântuirii.  Aleg ca inima mea sa fie mulțumitoare pentru fiecare particică ce o primesc prin prietenii, zâmbete si suflete câștigate pentru Hristos. Mulțumirea mea este dăruită celui care îmi oferă, lui Dumnezeu. El binecuvintează viața mea din plin si mă face sa ințeleg că nu sunt cu nimic mai presus decat oricare altul, la fel ma iubit pe mine, pe acel copilaș și pe tine iar tot ceea ce noi avem, aici pe pământul acesta trecător, avem doar prin harul, îndurarea Lui nemărginită și dragostea Sa divină care se revarsă in viețile noastre.
       Cred că bucuria si împlinirea adevărată vor fi în noi atunci când învățăm și alegem să fim mulțumitori adevărați, mai mult de atât, cred că Dumnzeu dorește aceasta de la noi și iubește să vadă în copii Lui, mulțumirea sinceră.


Ferice de cel pe care-l alegi Tu şi pe care-l primeşti înaintea Ta, ca să locuiască în curţile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfinţenia Templului Tău. În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, Nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării! El întăreşte munţii prin tăria Lui şi este încins cu putere. El potoleşte urletul mărilor, urletul valurilor lor, şi zarva popoarelor.Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de minunile Tale: Tu umpli de veselie Răsăritul şi Apusul îndepărtat. Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug, îl umpli de bogăţii şi de râuri dumnezeieşti pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia şi-i binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul. Câmpiile pustiului sunt adăpate, şi dealurile sunt încinse cu veselie. Păşunile se acoperă de oi, şi văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie şi cântă."   (Psalmul 65: 4-13)